Deficit de vitamina D: simptome, cauze și tratamente
Deficitul de vitamina D apare atunci când organismul nu primește suficientă vitamina D din lumina soarelui sau din alimentație. Deficitul de vitamina D poate cauza pierderea densității osoase, osteoporoză și duce la ruperea oaselor.
Vitamina D este uneori numită vitamina soarelui, deoarece corpul o produce din colesterol atunci când pielea este expusă la lumina soarelui.
Majoritatea adulților ar trebui să primească zilnic 1.500-2.000 de unități internaționale (UI) de vitamina D. Deși anumite alimente, cum ar fi peștele gras și produsele lactate fortificate, conțin această vitamină, este dificil de obținut aportul suficient de vitamina D doar prin dietă.
Simptome ale unui deficit de Vitamina D în organism
Majoritatea persoanelor cu deficit de vitamina D sunt asimptomatice. Cu toate acestea, dacă vă simțiți epuizat, vă dor oasele, aveți slăbiciune musculară sau modificări neobișnuite ale dispoziției, acestea pot reprezenta indicii ale unei anomalii în corpul dvs, respectiv o doză insuficientă de Vitamina D.
Simptomele deficitului de vitamina D pot include:
- Oboseală
- Somn puțin și de slabă calitate
- Dureri osoase sau dureri
- Depresie sau sentimente de tristețe
- Căderea părului
- Slăbiciune musculară
- Pierderea poftei de mâncare
- Imunitate scăzută
- Piele palidă
Dacă vă confruntați cu aceste simptome, mergeți la medic pentru investigațiile necesare. Există un test de sânge care verifică nivelul de vitamina D din organism. Rezultatele indică dacă este sau nu în limitele normale.
Articolele de pe blogul Orto Oxacell NU înlocuiesc vizita la medic.
De ce este vitamina D atât de importantă?
Vitamina D este una dintre principalele vitamine de care corpul are nevoie pentru a rămâne sănătos. Joacă un rol crucial în menținerea echilibrului de calciu din sânge și oase, și în construirea și menținerea oaselor.
Mai exact, avem nevoie de vitamina D astfel încât corpul să poată folosi calciul și fosforul pentru a construi oase și a susține țesuturile sănătoase.
Cu deficit cronic și/sau sever de vitamina D, o scădere a absorbției calciului și a fosforului de către intestine duce la hipocalcemie (nivel scăzut de calciu în sânge). Acest lucru duce mai apoi la hiperparatiroidism secundar (glandele paratiroide hiperactive care încearcă să mențină nivelul de calciu din sânge normal).
Atât hipocalcemia, cât și hiperparatiroidismul, dacă sunt severe, pot provoca simptome, inclusiv slăbiciune musculară și crampe, oboseală și depresie.
Pentru a încerca să echilibrați nivelul de calciu din sânge (prin hiperparatiroidism secundar), corpul dumneavoastră ia calciu din oase, ceea ce duce la o demineralizare accelerată a osului (când un os se descompune mai repede decât se poate reforma).
Acest lucru poate duce în continuare la osteomalacie (oase moi) la adulți și rahitism la copii.
Atât osteomalacia cât și osteoporoza produc fracturi de oase. Rahitismul este un tip de osteomalacie care afectează doar copiii. Deoarece oasele unui copil sunt încă în creștere, demineralizarea provoacă oase înclinate sau îndoite.
Ce cauzează deficitul de vitamina D?
Cele două cauze principale ale deficitului de vitamina D sunt:
- Nu obțineți suficientă vitamina D din alimentație și/sau prin lumina soarelui.
- Corpul tău nu absoarbe sau folosește în mod corespunzător vitamina D.
Pe lângă cele două cauze, există și alți factori, inclusiv:
- Anumite afecțiuni medicale.
- Pierderea în greutate – intervenții chirurgicale.
- Anumite medicamente.
- Mai mulți factori biologici și de mediu diferiți vă pot expune, de asemenea, unui risc crescut de a dezvolta deficiență de vitamina D, cum ar fi vârsta înaintată și cantitatea de melanină (pigment) din piele.
Cum tratezi deficitul de vitamina D?
Deficitul de vitamina D este, de obicei, tratat cu suplimente. Mergeți pe recomandările medicului și nu luați suplimente după ureche.
- Suplimente
Suplimentele orale sunt tratamentul de bază pentru deficiența de vitamina D. Le puteți cumpăra de la farmacie fără prescripție medicală, dar medicul este cel care vă poate recomanda dozarea potrivită.
Magneziul ajută la activarea vitaminei D, așa că poate doriți să luați și acest mineral.
Pentru o deficiență severă, medicul poate recomanda vitamina D pe bază de rețetă, care vine în doze mult mai puternice, de până la 50.000 UI. De asemenea, medicul poate lua în considerare și injecții cu vitamina D.
- Alimentație
Includeți în dieta dvs alimente bogate în Vitamina D, precum:
- pește gras
- gălbenușuri de ou
- cereale fortificate
- lapte și sucuri fortificate
- iaurt
- ficat de vită
- Deoarece lumina soarelui este o sursă naturală de vitamina D, medicul vă poate recomanda, de asemenea, să petreceți mai mult timp în aer liber. Tineți însă cont de efectele negative ale expunerii în exces la ultraviolete. Este esențial să luați măsuri de precauție: limitați timpul total petrecut la soare și aplicați protecție solară cu SPF50 vara, SPF30 în timpul iernii.
Puteți consulta aici lista tratamentelor de care puteți beneficia în cadrul clinicii noastre, Orto Oxacell. Tratăm afecțiuni precum Hernia de disc lombară, gonartroza, coxartroza, spondiloza cervicală.
Pentru mai multe informații despre terapiile noastre sau programări, ne puteți contacta la:
Clinica ORTO OXACELL
Str. Dr. Marinoiu, Nr. 15B, Targoviste-Dambovita, 130037
Telefoane de contact: 0723.267.322; 0769.606.620; 0723.215.111
Email: office@ortooxacell.ro
Referințe:
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/15050-vitamin-d-vitamin-d-deficiency
https://www.healthline.com/nutrition/vitamin-d-deficiency-symptoms
https://www.webmd.com/diet/vitamin-d-deficiency
https://health.unl.edu/9-vitamin-d-deficiency-symptoms-and-10-high-vitamin-d-foods
https://www.medicalnewstoday.com/articles/318060#treatment
foto: unsplash.co