Hernia de disc: activități zilnice de evitat
Durerea resimțită în partea inferioară a spatelui, în cazul herniei de disc, poate varia de la o durere ușoară locală până la una puternică și care “coboară” pe picior. Pentru a nu agrava simptomele deja existente, este bine să știți ce activități zilnice ar fi indicat să evitați. Chiar dacă cele de mai jos vi se par activități banale și deloc dăunătoare sănătății dumneavoastră, lucrurile nu stau deloc așa.
Statul jos pentru timp îndelungat
Statul prea mult pe scaun pune un stres suplimentar pe discurile intervertebrale, mai ales atunci când te apleci în față pe un scaun. Pentru a reduce durerea resimțită în zona lombară (cauzată de hernia de disc) trebuie să vă ridicați des, să vă mișcați sau să vă întindeți atunci când este posibil.
Puteți seta alarma să sune la fiecare jumătate de oră sau puteți apela la diverse aplicații pe telefon care au această funcție inclusă.
De asemenea, luați în calcul un scaun care să vă susțină spatele corect sau, dacă nu aveți unul de acest tip, plasați o pernă sau un prosop rulat între spatele dvs și spătarul scaunului.
Spălatul rufelor
Dacă este nevoie să spălați de mână anumite haine, să le întindeți pe uscător sau să cărați coșul cu rufe, trebuie să știți că aceste activități nu sunt deloc banale. Fiecare dintre acestea pune o presiune mare pe partea inferioară a spatelui, așa că este de preferat să le evitați. Rugați un membru al familiei să vă ajute sau apelați la serviciile unei curățătorii.
Aflați aici mai multe despre tratamentele pe care le desfășurăm în clinica Orto Oxacell, în cazul herniei de disc, al gonartrozei, al spondilozei cervicale și al coxartrozei.
Aspiratul
Mișcarea repetitivă pe care o faceți atunci când dați cu aspiratorul poate irita zona lombară, mai ales dacă vă confruntați cu hernie de disc. Nu neapărat activitatea în sine este problema, ci poziția nefirească a corpului. Încercați pe cât posibil să mențineți spatele drept atunci când aspirați. De asemenea, o variantă foarte bună ar fi și un robot aspirator care să facă curat în locul dumneavoastră.
Hrănirea animalului de companie
Vi se pare că este o nimica toată? Ei bine, simpla aplecare pentru a pune apă sau mâncare membrului blănos al familiei vă poate provoca probleme serioase dacă suferiți de hernie de disc. Fie rugați pe cineva să se ocupe de această chestiune, fie aveți mare grijă să nu faceți mișcări bruște, nu vă aplecați prea repede, nu vă ridicați brusc. Această recomandare se extinde la orice situație care implică aplecat și ridicat.
Exerciții fizice nepotrivite
Exercițiile fizice și mișcarea în general sunt ideale pentru persoanele care suferă de hernie de disc. Problema intervine abia atunci când decidem ce anume să practicăm. Desigur, în cazul dvs sunt complet interzise acele mișcări care pun presiune mare asupra discurilor coloanei vertebrale.
Este recomandat să vă consultați cu specialiști înainte de a începe să practicați orice formă de sport. Apoi, nu vă aventurați la activități precum alergatul, săritul cu coarda, genuflexiuni sau anumite poziții de yoga care presupun îndoirea semnificativă a spatelui.
Pilatesul este o variantă foarte bună, însă este obligatoriu să faceți exercițiile sub atenta supraveghere a unui instructor pe care să îl și anunțați înainte de a începe ședința că suferiți de hernie de disc.
Mersul pe jos, înotul sunt, de asemenea, opțiuni de mișcare recomandate pentru cei care au hernie de disc.
Cu lopata prin zăpadă sau grădinăritul
Ambele activități vă pot agrava starea pentru că presupun ridicarea unor greutăți, îndoirea înainte, răsucire, mișcări care pun presiune pe zona lombară.
Așadar, evitați cu desăvârșire strânsul zăpezii cu lopata, iar în ceea ce privește grădinăritul, evitați aplecarea repetitivă și nefirească. Vă puteți găsi o poziție confortabilă în care să rămâneți atât timp cât nu simțiti disconfort sau durere.
Informațiile din acest articol nu înlocuiesc sfaturile unui medic specialist. Consultați medicul și să urmați indicațiile acestuia.
De asemenea, pentru o calitate a vieții îmbunătățită, în cazul persoanelor cu gonartroză, vă recomandăm procedurile efectuate în clinica noastră, terapii celulare și laseri de joasă frecvență pentru afecțiunile osteo-articulare. Puteți citi mai multe despre noi aici.
foto: unsplash.com